Mulți părinți au impresia că copiii lor, în ciuda tuturor precauțiilor, sunt neapărat apărători într-o lume care devine din ce în ce mai străină și imprevizibilă. Totul pare acum fluid. Sistemul educațional, instituțiile, sistemele de valori, tot ceea ce părea solid până ieri este acum zguduit într-o măsură în care nu mai îndrăznim să ne confruntăm cu ziua de mâine.
În aceste condiții, lucrurile pe care dorim să le transmitem copiilor noștri mai au vreo valoare? Care este rostul menținerii firului de transmitere între părinți și copii când se așteaptă ca ziua de mâine să fie radical diferită de astăzi? Care este rolul instituțiilor precum familia și sistemul educațional?
Două științe sociale par să fie preocupate în mod deosebit de aceste probleme: psihologia și istoria. Psihologia abordează problema din perspectiva individului și a relațiilor dintre copii și părinți, care se stabilesc încă din primele momente ale vieții. Istoricii, pe de altă parte, își concentrează atenția asupra parametrilor sociali ai problemei și oferă perspectiva timpului și a memoriei. Un psihoanalist și profesor de psihiatrie, Philippe Jeammet, un expert recunoscut în adolescență, și un istoric al istoriei contemporane, Marc Ferro, care a studiat cum se narrează istoria copiilor, își aduc contribuția și își încrucișează viziunile discutând problemele educației și transmiterii valorilor și cunoștințelor de la o generație la alta.