Un flori pe care îl admiri cum sfâșie cimentul și se înalță transformând nimicul în frumusețe. O discuție până în zori unde nimeni nu vrea să convingă pe nimeni, nimeni nu vrea să fure de la nimeni, nimeni nu vrea să se impună și să conducă. Grupul care încă se adună, au trecut zece, au trecut douăzeci de ani, și încă se ține de căldura zilelor acelea care erau dictate de legea risipirii.

Un ouzo în Mesologhi, Vinerea Mare. Cele două - trei lucruri (idei? visuri? obsesiuni?) care au trecut din suflet în sânge... Pentru acestea cuvintele, pentru "bogățiile" solomice ale vieții. Și pentru celelalte însă, cele gri și triste, ale vieții și acestea, cele pe care le naște puterea multiformă și cei ce o dețin: păstorii "Necesari și Mari" (autohtoni și străini), politicienii, mass-media, "omul mediu", contabilii "gustului comun", publicitarii, ecologii distrugători, "ideologii" intoleranței și ai străinătății, marii visători ai Olimpiadei, demagogii, profitorii de pe urma religiei, "arhanghelii" belicoși ai Noii Ordini.

O sută treizeci de eseuri publicate în foile de duminică ale "Ziarului Cotidian", din 1995 până în prima duminică a anului 2001, cu excepția a două care au apărut pentru prima dată în paginile "Cetățeanului Bianual". O mulțumire tipărită pentru cititorul necunoscut.

[Extras din textul de pe coperta din spate a ediției]