Trăim într-o cultură spirituală și experimentăm o experiență comună, în care semnele au încetat să mai ascundă ceva și înseamnă doar că nu există nimic în spatele lor: niciun Dumnezeu, nicio ideologie, niciun judecată validă și ultima, doar simularea realului și restabilirea sa continuă.

În această nouă relație a individului cu imaginile, simbolurile și semnele nu mai avem reprezentare, adică o echivalență, măcar utopică, între semn și real, ci o negare a semnului ca valoare referitoare la real. Această simulare precede originalul, în timp ce distincția între realitate și iluzie artificială dispare.

Harta precede teritoriul pe care îl cartografiază, imaginea media a războiului precede însăși războiul. Sensul își pierde orice semnificație și se alternează indiferent și neîncetat.

Fie că analizează microuniversul Disneyland-ului, fie scandalul Watergate, Jean Baudrillard constată că modelele ascund pur și simplu faptul că realitatea este irelevantă față de modul în care percepem viața noastră. Orice pretenție de adevăr într-o astfel de stare, caracteristică epocii media a capitalismului târziu, este considerată naivă.

(Din prezentarea de pe coperta din spate a cărții)