După semnarea Tratatului de la Sèvres, tentativa de asasinat asupra lui și înfrângerea sa la alegeri, exilat la Paris, Eleftherios Venizelos a decis să se ocupe de traducerea lui Tucidide. […] Traducerea sa a fost realizată fără complexul specialistului filolog, care, de frica de a nu-i scape vreun tip verbal al originalului, nu îi pasă că îl va înghesui pe cititor într-o formulare stângace care îi va întrerupe fluxul gândirii, și astfel, de dreptul la plăcerea pe care ți-o oferă unul dintre cei mai mari autori ai culturii noastre.

A tradus textele grecești ale lui Tucidide în propriile sale grecești. În limba pe care o vorbea și în care gândea. Astăzi, această limbă o numim „katharevousa simplificată”. Tucidide al lui Venizelos este dovada, unul dintre dovezile, care ne contrazic argumentele maniheismului nostru lingvistic. Acesta a condamnat katharevousa ca o limbă artificială. Educația noastră a exilat-o ignorând că lucrări importante ale literaturii noastre, deci un capitol semnificativ al propriului nostru culturii, au fost scrise în katharevousa. Și când o limbă poate crea literatură, nu poate fi considerată decât artificială.

Traducerea lui Tucidide de către Eleftherios Venizelos este una dintre monumentele literare ale Greciei moderne.

Din introducerea lui Takis Theodoropoulos: Istoria politică a lui Tucidide este cu siguranță o invenție grecească. Este vorba despre căutarea puterii în relațiile dintre societăți, dar mai ales în orașul-stat, un loc ideal pentru dezvoltarea culturii. Dăruirea față de spiritul orașului presupune o credință a cetățeanului, o credință legată de credința creștină în nemurirea sufletului. Fără această dăruire, Platon și Aristotel nu ar fi putut dedica unele dintre cele mai importante opere ale lor bunăstării cetății.

Din nota introductivă a lui Thanos M. Veremis.