Existența și menținerea dramei satirice (sau silenice) în perioada clasică se datorează cerinței publicului de a păstra vie dimensiunea dionysiacă a poeziei dramatice, care a dispărut treptat din tragedie odată cu evoluția acestui gen.

Pătrunderea satirilor cu formă de capră pe scenă era o referire la ceremoniile bacchanale și un omagiu adus lui Dionysos, în cadrul sărbătorilor cărora se organizau anual competiții dramatice.

Povestea dramei satirice „Cercetători” sau „Cercetători Satiri” vorbește despre furtul vițeilor lui Apollo de către Hermes, la nașterea sa, și despre eforturile Satirilor Cercetători de a-i găsi, sub îndrumarea tatălui lor Silenus.

Pe lângă elementul comic prin definiție care decurge din ingeniozitatea zeului hoț, avem aici și funcția explicativă a mitului, deoarece se explică originea lăutei, pe care Hermes a construit-o pentru a-i înșela prin sunetele sale pe Cercetători, iar apoi Apollo a revendicat-o, transformând-o într-un element inseparabil al imaginii sale.

Stilul ușor și jucăuș al „Cercetătorilor”, precum și absența totală a elementului tragic, conduc la concluzia că este vorba mai degrabă despre o lucrare tânără a lui Sofocle.

[Fragment din textul de pe coperta din spate a ediției]