Evaluarea finală a costului în sânge al trienalului 1946-1949 poate fi realizată doar aproximativ, din cauza dificultății de a determina cu exactitate, pe de o parte, pierderile corpurilor paramilitare de partea guvernamentală și, pe de altă parte, pierderile Armatei Democratice, în special în vremurile înfrângerii.

Din cele cunoscute și accesibile, putem face unele estimări preliminare. Pierderile totale ale Armatei Naționale au ajuns la 44.000 de ofițeri și soldați (14.000 morți). În Armata Democratică, numărul morților, conform estimărilor, a fost de aproximativ 25.000.

Cât privește victimele din cadrul mecanismelor paramilitare și din rândul civililor, aici diferențele în estimări sunt semnificative, cu un element comun însă, și anume că se face referire la adevărate vărsări de sânge. În comparație, Campania din Asia Mică (1919-1922) a costat armata greacă 37.000 de morți sau dispăruți. Războiul „mai blând” din 1940-1941 (italiano-grecesc și grecesc-german) a costat 15.000 de morți și dispăruți, iar Războaiele Balcanice „numai” 8.000 de morți.

Dacă considerăm că, în cazul războiului civil, victimele de o parte și de alta provin din însăși societatea greacă, atunci evident că ne aflăm în fața celei mai mari vărsări de sânge din istoria țării de la independența sa, în 1830, până în prezent.

Este evident că ne aflăm în fața unei confruntări militare extrem de dure. Un război de un caracter totalitar, adică unul care nu se referă doar la armate și la înarmați, ci la întreaga societate. Peste un milion de persoane, civili, au fost strămutați și au devenit refugiați în timpul acestui război.

Ce altceva ar putea să se întâmple într-un război?