Secolul XX nu a avut nevoie să-l ressusciteze pe Maiakovski, pentru că el nu a permis acest lucru. Cu o explozie, cu zgomotul "micului său glob minunat", pe care îl păstra sub vesta sa, a trăit și a supraviețuit "veninos și sălbatic mereu", călcând ca un nor peste secol și a devenit simbolul tineretului al revoluției și rapsodul avangardei ruse.

De la admiția la anonimat. Când triumfător, altădată în discuție proastă, condamnat ani de zile la tăcere și apoi restabilit, dar grav cenzurat, cel mai mare și cel mai talentat poet al epocii sovietice, conform lui Stalin, a devenit străzi și piețe și o stație de metro fabuloasă în Moscova, uriașă și strălucitoare, care îți taie respirația.

A devenit și multe statui, din acelea ale realismului socialist, cele robuste și oarecum respingătoare. "Trecând pe strada Gorki" a scris Erenburg "văd un om din bronz foarte arogant și de fiecare dată mă întreb sincer de ce această statuie îl reprezintă pe Maiakovski, atât de puțin seamănă bustul cu omul pe care l-am cunoscut."