Construirea clădirilor în Lefkada este una dintre cele mai interesante din spațiul grecesc, dar și din afara acestuia. Și aceasta se datorează structurii lor constructive duale. În esență, este un studiu asupra posibilităților nelimitate, în ceea ce privește construcția clădirilor, din epoca preindustrială, dar și o consecință a tradiției structurale grecești de secole, în combinație cu caracterul acvatic al zonei în care a fost creată. Într-un mediu, literalmente, plutitor.

În special, sistemul său static, prin care cele două materiale, piatră și lemn, sunt utilizate static autonom, este ceva ce se întâmplă doar în Lefkada. Acest sistem, cu nenumărate variații, rămâne impenetrabil în fața celor mai puternice cutremure.

Pentru prima dată în istoria modernă se face referire la construcții mixte în descrierea cutremurului din 2 octombrie 1613, unde se menționează printre altele că: „... și casele Sfintei Maura, toate casele făcute din lemn au căzut țiglele și s-au sfărâmat, iar cele din piatră s-au crăpat de sus până jos și țiglele au căzut și s-au sfărâmat” (Notă: Preotul Nic. Zambelios 1613).

Modul de fundație al construcției de piatră, care se întoarce până în preistorie, și modul de fixare a structurilor de lemn cu pontelarea și practicile de construcție ale artei navale, creează condiții astfel încât modestele clădiri din Lefkada să facă față cu succes celor mai mari vibrații și să reziste cu încăpățânare la deteriorarea repetitivă.

Cunoscând în profunzime parametrii construcției și morfologiei lefkadiane, consider că ilustrațiile lui K. Sclavunit transformă o temă tehnică într-una artistică și ating corzile sensibile ale tuturor celor care am crescut în străduțele orașului și ne-a spălat briza Mării Ionice.

Hara Papadatou, Arhitect