Kabbala este acel sistem al filozofiei religioase sau, mai bine zis, al teozofiei evreiești, care a jucat un rol semnificativ în literatura teologică și interpretativă a evreilor și creștinilor, încă din epoca medievală.

Studiul Kabbalei necesită mult efort, cu atât mai mult cu cât Kabbala însăși, odată cu trecerea timpului, s-a împărțit în forme multiple, cele mai importante fiind Kabbala evreiască, creștină și greacă. Gnosticii s-au bazat pe Kabbala și și-au dezvoltat propriul sistem filozofic, oferind propriile lor interpretări.

Cuvântul Kabbala provine din cuvântul Kibbel, care sugerează „primire” și, practic, este o învățătură care a fost primită din tradiția orală. Cu toate că Kabbala aparține trecutului, reprezintă un sistem filozofic atemporal cu care s-au ocupat mulți studii proeminenți, precum Cornelius Agrippa, Iacob Boehme, cunoscut ca "Philosophus Teutonicus", și mulți alții.

În această carte se face Referire la relația și conexiunea Tetractis a lui Pitagora cu Kabbala, precum și la baza cabalistică a ezoterismului masonic. Desigur, corpul principal al lucrării se concentrează pe analiza celor Patru Lumi și a Arborelui Vieții.