Cuvioasa Maria Egipteanca reprezintă o figură ascetică deosebită în Biserica Ortodoxă, dar și un exemplu suprem de pocăință demn de urmat.

După ce a dus o viață liberă, dezordonată, plină de pasiuni, atingând porțile morții spirituale tragice, după un incident semnificativ din viața sa, se pocăiește și, cerând mila lui Dumnezeu, se retrage în adâncurile deșertului încercând, dacă este posibil, cu lacrimile sale, să umple întreaga pustietate care o găzduiește.

Singură, complet departe de ecoul lumii înșelătoare și în același timp împreună cu Dumnezeu care observă inima ei sângerândă, a trăit suprauman și a dobândit o esență angelică.

Mergea pe ape, pe prăpăstii, pe râuri, fără a cădea sau a se scufunda. Dumnezeu, cel al milei și al iertării, a iertat-o și a răsplătit-o cu daruri dincolo de măsurile omenești.

Însă ea, umilă până în ziua morții sale, continuă lupta ascetică a pocăinței și a rugăciunii astfel încât chiar și fiarele sălbatice să se supună înaintea ei.