Și acum îmi spun: „Tu, copilul meu, ai fost un rebel”. De ce? Pentru că am deviat? Pentru că am pășit pe calea siguranței și totuși am decolat? Dar rebelii construiesc doar după ce dărâmă, iar eu vreau acolo, acel edificiu. Neschimbat și neatins. Să-l văd de sus, să calculez distanțe. Pentru că tot ce decolează se va ateriza din nou. Este o lege a naturii.

Evenimente zilnice și neînsemnate. Și totuși, o palmă nedreaptă se marchează mai intens decât o declarație de război. Evenimente mici și mari, care toate au aceeași greutate în noi. Evenimente care pe unul îl ridică sus, iar pe altul îl coboară. Pe unul la dreapta și pe altul la stânga. Și este corect așa. Împărțit. Ca o coregrafie.

L. NTE P.