Cariera mea în Comunitatea Americană de Informații (IC) a durat doar șapte ani, un fapt care mă impresionează, deoarece realizez că este doar cu un an mai mult decât perioada pe care am petrecut-o în exil într-o țară care nu a fost alegerea mea. Totuși, în acei șapte ani am participat la cea mai importantă schimbare din istoria spionajului american, tranziția de la supravegherea țintită a indivizilor la supravegherea în masă a întregii populații. Am contribuit la realizarea tehnologică a posibilității ca un guvern să colecteze toate comunicațiile digitale din întreaga lume, să le stocheze pe termen nelimitat și să le investigheze după bunul plac.
După 11 septembrie, IC era copleșită de remușcări din cauza eșecului de a proteja America, deoarece a permis, în timpul „turei sale”, să aibă loc cel mai devastator și distructiv atac asupra SUA de la Pearl Harbor încoace. Ca răspuns la această evoluție, liderii comunității au urmărit crearea unui sistem care să nu permită niciodată un astfel de atac surpriză. Fundamentul acestui sistem urma să fie tehnologia, ceva străin mentalității armatei de politologi și specialiști în administrarea afacerilor care alcătuiau în mare parte comunitatea.
Așa că ușile celor mai secrete servicii de colectare a informațiilor s-au deschis larg pentru tinerii tehnologi ca mine. Și astfel tocilarilor li s-a permis să devină membri ai acestei comunități. Dacă eram bun la ceva în acei ani, acelea erau calculatoarele, așa că am avansat rapid. La vârsta de douăzeci și doi de ani, am obținut prima mea autorizație de acces la informații clasificate ale NSA, pentru o poziție la cel mai jos nivel al organizației.
