Filozofia și relația ei cu copilul, educația, școala. Filozofia pentru filozofie, filozofia pentru educație sau împotriva educației. Filozofia ca instrument, ca învățătură, lecție, proces – filozofia ca instituție, ca reflecție, ca autocunoaștere, ca gândire critică și creativă, ca metodă și ca cunoștință.

Filozofia și obiectivele educaționale, abilitățile cognitive, formarea personalității, realizarea de sine. Istoria filozofiei, istoria copilăriei, filozofia educației, istoria educației și a teoriilor pedagogice, filozofia și interacțiunile sale cu științele educației și artele.

Filozofia și construcția conceptelor, dialogul, întrebarea, dubiul, problematizarea, critica, educația emoției, a judecății morale, valorile. Filozofia îndepărtată, sibillină și mitul ei. Simulările sau imitațiile filozofice. Școala democratică și reflecția filozofică.

Filozofia, întotdeauna, aici, acolo, altundeva, altfel, cu alții, pretutindeni, nicăieri, niciodată. Întrebarea dacă copiii pot sau trebuie să filozofeze aduce în discuție toate fațetele ascunse, necunoscute, neglijate sau ignorate ale filozofiei și educației filozofice.

Întrebarea dacă și cum se leagă filozofia de educație ridică chestiunea rolului filozofiei, dar și al educației astăzi. Este filozofia ceea ce educația caută și se teme în același timp? Există filozofie în educație? Este filozofia imposibilul pentru educație?

Făcând filozofie cu copiii, practicând filozofia, este încă filozofie și ce fel? Ce înseamnă filozofia pentru, cu, împreună cu (între) copiii? Au copiii, în și în afara școlii, nevoie de filozofie astăzi? Au educatorii nevoie de filozofie, în și în afara școlii?

Cât de importantă este pentru educație și filozofie explorarea unor astfel de probleme?