Platon s-a născut în anul 427 î.Hr., fiu al unei ilustre familii ateniene. A primit o educație deosebită și a cunoscut curentele filosofice grecești. Ceea ce i-a format însă în mod decisiv structura morală și spirituală a fost Socrate, prin viața, filosofia și moartea sa. 

Marele filosof a fost motivul pentru care tânărul Platon s-a îndreptat spre filosofie, iar concepția socratică a constituit baza pentru crearea ulterioarei teorii platonice a Ideilor. 

Platon l-a interpretat în profunzime pe Socrate ca om și dascăl și i-a surprins personalitatea în multe dintre operele sale. A călătorit în Egipt, Cirene și Magna Graecia, unde a încercat, fără succes, să-și aplice principiile politice în organizarea orașelor grecești din Sicilia. În anul 387 î.Hr. a întemeiat la Atena Academia, celebru centru al filosofiei și al Muzelor, care a dăinuit aproape zece secole, până în vremea lui Iustinian. 

S-a dedicat până la moartea sa (348 î.Hr.) predării și scrierii. Operele sale, care s-au păstrat toate, au fost clasificate de Thrasyllos în nouă tetralogii. Aproape toate aparțin genului dialogului, prin care Platon s-a afirmat, pe lângă faptul că a fost un filosof de prim rang, și ca adevărat poet. Învățătura sa izvorăște din doctrinele gândirii grecești, din orfism, din filosofia pitagoreică și ioniană și, desigur, din discursul socratic, și se conturează în cele din urmă, ca creație personală a lui Platon, într-un sistem filosofic colosal. 

Filosofia sa - etică, ontologică, politică - este temelia idealismului universal și a influențat, poate mai mult decât oricine altcineva, gândirea tuturor epocilor