[...] Al doilea volum este compus din cinci părți. Prima parte se referă la sentimentul de indiferență și nepăsare care predomină în timpurile noastre și la obligația imperativă a creștinilor conștiincioși de a ameliora situația prin autorectificare, comportament prudent, mărturisirea credinței și rugăciune. La un moment dat, Bătrânul a remarcat: "Nu spun că ar trebui să luăm steaguri și să defilăm în demonstrații, ci că ar trebui să ne înălțăm mâinile spre Dumnezeu în rugăciune."

În a doua parte, Bătrânul aprinde zelul pentru lucrarea spirituală, fără a ne limita la o luptă anume. Este apoi în mâinile fiecărei persoane să se angajeze în luptă, în funcție de propria sa putere și filotimo,3 și să trăiască viața în Hristos, care este Paradisul pe pământ.

A treia parte se referă la scurta perioadă de ocupație a Satanei, care va oferi creștinilor ocazia de a mărturisi din nou pe Hristos - așa cum se întâmplă în Sfântul Botez, dar conștiincios de data aceasta -, de a lupta împotriva răului și de a se bucura în avans pentru victoria lui Hristos asupra Satanei. Bătrânul obișnuia să spună că Sfinții ar fi invidiat această oportunitate a noastră: "Mulți Sfinți ar fi dorit să trăiască în timpurile noastre pentru a se angaja serios în luptă. Dar acum ne aparține nouă... Și noi suntem nevrednici; cel puțin ar trebui să recunoaștem nevrednicia noastră." Confruntarea eficientă cu situația actuală necesită cultivarea unui spirit eroic, precum și a spiritului de sacrificiu dezinteresat.

În a patra parte, care abordează providența divină, credința, încrederea în Dumnezeu și asistența divină, suntem îndrumați către sursa din care putem trage puterea de a înfrunta orice adversitate.

În cele din urmă, a cincea parte se concentrează asupra necesității și puterii rugăciunii din adâncul inimii, o armă puternică în lupta împotriva răului tot mai în creștere din jurul nostru. Călugării și călugărițele sunt chemați să fie într-o "stare de alertă" neîncetată, asemenea soldaților în timp de război, ajutând constant oamenii prin rugăciune și prevenind cu grijă distorsionarea spiritului monahal și, astfel, lăsând o drojdie pentru generațiile viitoare. Această ultimă parte se încheie cu un capitol care definește sensul cel mai profund al vieții, reiterând în același timp necesitatea de metanoty (schimbare de mentalitate), adică pocăință. [...]

(din prefața cărții)