Dreptul penal medical a cunoscut o dezvoltare atât de vie încât multe întrebări în acest domeniu (și în special întrebarea consimțământului pacientului la un tratament medical) preocupă atât cercetarea, cât și instanțele de judecată. Prin această lucrare au fost evidențiate asemănările și diferențele dintre dreptul german și cel grec în ceea ce privește problema consimțământului și a informării.

Cu toate acestea, problemele și dificultățile din practica clinică sunt foarte mari. În concluzie, se poate spune că dreptul la personalitate și autodeterminare al pacientului ar trebui respectat. Consimțământul persoanei ar trebui să fie întotdeauna necesar pentru ca medicul să poată efectua un tratament medical (operație, tratament). Voința persoanei are prioritate față de binele ei, legislatorul trebuie să protejeze această autonomie.

În același timp, relația de încredere dintre medic și pacient ar trebui să rămână nealterată. O normă ar trebui să servească tuturor acestor nevoi, astfel încât problemele și dificultățile legate de consimțământul pacientului și obligația de informare a medicului să fie depășite.

Evoluția dreptului penal medical este atât de mare încât în cadrul său apar multe întrebări care preocupă știința, dar și practica judiciară. O astfel de întrebare care ridică un interes deosebit este consimțământul pacientului pentru orice intervenție terapeutică a medicului său.

Scopul acestei lucrări este de a evidenția asemănările și diferențele între dreptul german și cel grec în ceea ce privește problema consimțământului pacientului și informarea acestuia de către medicul său referitor la starea sa medicală.

Cu toate acestea, problemele și dificultățile practicii clinice sunt foarte mari. În concluzie, se poate spune că dreptul la personalitate și autodeterminare al pacientului trebuie să fie respectat. Consimțământul pacientului ar trebui să fie întotdeauna obligatoriu pentru a permite medicului să realizeze o intervenție terapeutică (chirurgie, tratament).

Voința pacientului trebuie să aibă prioritate față de sănătatea sa, iar legislatorul trebuie să protejeze această autonomie. În același timp, relația de încredere între medic și pacient trebuie să rămână neatinsă. O lege corespunzătoare ar trebui să servească toate aceste nevoi, pentru a aborda problemele și dificultățile care apar în legătură cu consimțământul pacientului și datoria medicului de a-l informa cu privire la starea sa medicală.