Scopul acestei cărți este să revină la începuturile Diviziunii Naționale și să evidențieze amprenta politică și ideologică a celor două tabere. Profunzimea și intensitatea schismei naționale se datorau unor probleme interne nerezolvate, moștenite din mișcarea militară din 1909, dar mai ales unor presiuni geopolitice pe care clasa politică greacă nu a reușit să le gestioneze. Dimensiunile sociale și regionale ale Diviziunii Naționale nu erau predeterminate. Schisma nu se datora unor constrângeri structurale de natură de clasă sau de altă natură, ci cursului și dinamicii evenimentelor din perioada 1915-1918. Consolidarea schismei după 1922 și împletirea acesteia cu anumite grupuri sociale și regiuni, precum Grecia Veche și Noile Teritorii, localnicii și refugiații, se datora gestionării greșite a Dezastrului din Asia Mică, adică execuției celor Șase, și intervențiilor militare continue. Acestea erau legate de Diviziune și o perpetuau. Ele indicau lipsa unui acord asupra regulilor jocului și existența unor interese constituite pentru continuarea schismei și a cercului vicios al răzbunării și contra-răzbunării.
În acest fel, diferențierea firească între o facțiune conservatoare și una liberal-reformistă, întâlnită în multe țări europene, a evoluat într-un conflict de douăzeci de ani fără limite constituționale și politice. În mod succint și cuprinzător, Sotiris Rizás descrie o epocă care a marcat istoria Greciei și a avut consecințe resimțite timp de decenii.