Piotr Kropotkin, învățăcelul „prinț al anarhiei”, răspunzând la o scrisoare a neobositului istoric anarchist Max Nettlau, își exprimă obiecțiile cu privire la cât de mult poate contribui „anarchia individualistă” la lupta pentru eliberarea umană.

Filozofia politică a lui Kropotkin, concentrată neclintit pe Ajutorul Reciprocd, Solidaritate, Anarho-Comunism și Eliberare Socială, reacționează justificat la orice încercare de eliberare a Ego-ului care nu ia în considerare că un om liber într-o societate lipsită de libertate nu poate exista.

Pe de altă parte, în prezenta scrisoare, poate cu o severitate excesivă, Kropotkin nu ia în considerare că „rebeliunea individuală”, critica iconoclastă și demolatoare pe care au lansat-o spirite strălucite ale vremurilor trecute împotriva oricărei autorități și puteri consacrate, împotriva prejudecăților vechi de secole și a mentalităților conformiste, constituie de la sine un fapt revoluționar de maximă valoare. Și dacă nu este de ajuns de una singură, fără rebeliunea maselor însele – așa cum subliniază corect Kropotkin – pentru eliberarea universală, pentru aceasta nu sunt responsabili doar purtătorii acestei atitudini individuale; cel puțin nu mai mult decât sunt responsabili purtătorii unei conștiințe sociale, anarho-sindicaliste și pro-muncitorești în ceea ce privește dacă marele majoritate a maselor își închide cu perseverență urechile la chemarea pentru revoluție socială.

Care ar putea fi soluția – dacă presupunem că poate exista o soluție definitivă – în această antinomie critică care pare să frământe gândirea anarchistă de mult timp și a preocupat nu puțini anarhiști?