În această carte se depune efortul de a schița evoluția arhitecturii bisericești bizantine între anii 600 și 1204. O perioadă deosebit de dificilă, în care continuă utilizarea formelor simplificate ale arhitecturii paleocreștine, dar se conturează și noi tipuri arhitecturale, care vor domina de aici înainte.

Monumentele din această perioadă, în special cele timpurii, prezintă multe probleme, pe care încerc să le prezint într-un mod cât mai scurt și ușor de înțeles, în cadrul unei perspective generale care își propune să contureze istoria arhitecturală a vremei și nu să examineze sistematic problemele specifice.

Pentru o mai bună înțelegere a descrierii, în cea mai mare parte a textului se fac trimiteri la imagini, pe care cineva le poate găsi ușor în lucrări generale de arhitectură bizantină. De asemenea, sunt prezentate multe planuri și secțiuni, cât și imagini ale monumentelor studiate. Textul este completat cu trimiteri bibliografice de bază.

[Fragment din textul prefaței]