Această ediție a fost realizată cu ocazia expoziției omonime organizată de Fundația Culturală a Băncii Naționale în spațiul expozițional al Palatului Eynard (18 decembrie 2015 - 13 februarie 2016). Lucrările prezentate acoperă parcursul artistului în pictură din 1972 până în 2012. Acestea sunt compartimentele Marea Egee de Est, Naturi moarte metalice, Egee, Peisaje de rugină, Pământul Thessaliei, Acuarele, Scrap și Exemplu de scriere.

Într-o notă critică publicată în 1986, Dora Hiliopoulou-Rogan scria printre altele: „Compozițiile picturale ale lui Mihailidis apar ca microcosmosuri ale unei forme de cosmogonie ce pare să se desfășoare în fața noastră - de fiecare dată. Pare să se desfășoare cu o impulsivitate și în același timp un ritm instinctual: trăsături care asigură lucrărilor artistului o raritate a suflului în zilele noastre”. De asemenea, observa că scrisul creatorului este „o scriere la intersecția dintre reprezentativitate și abstractizare, între suprafața bidimensională și proiecția acesteia în spațiu, între vizibil și imaginar, între ceea ce este organic trăit și ceea ce este decodificat exclusiv în psihicul nostru”.

Nikos Huliaras nota în 1991 că pictura lui Mihailidis „este o pictură a esenței: adevărată, profundă și contemporană; solitară, poetică și frumoasă”. Referindu-se la acuarelele lui Mihailidis, Elisavet Plessa scria în 2008: „O lume a apei străbate pictura lui Mihailidis, poate mai cunoscută pentru obsesia sa cu natura materialelor, iubirea sa pentru hârtie și intervențiile sale infinite pe o suprafață picturală care a început reprezentativ, aproape geometric, pentru a-și găsi identitatea într-un stil expresionist de reprezentări arhaice provenite din însăși comportamentul materialelor. Totuși, pe tot parcursul acestei călătorii, apa este continuu intercalată, atât ca temă conceptuală, cât și ca reprezentare vizuală a trăirilor și amintirilor insularului Mihailidis, pentru a deveni propriile sale imagini picturale”.

Katerina Koskina nota în 2002: „Ceea ce impresionează de la bun început în lucrările lui Ioannis Mihailidis, atât în picturile sale mai vechi, cât și în cele mai recente, este economisirea cu care abordează elementele descriptive și simplitatea culorilor sale. Deși folosirea culorilor este limitată, tonurile lor au fost întotdeauna bogate în contrast. Al doilea lucru care impresionează este că, nu doar când este vorba despre pictura reprezentativă, ci poate chiar mai mult în compozițiile sale abstracte, se creează o impresie de peisaje. Poate că aceasta se datorează faptului că artistul reflectează propriile sale peisaje interioare picturale. Poate că se datorează relației pe care o menține cu natura și nevoii sale de a o imita, intervenind în lucrări cu o viteză mai mare decât ea, dar în același mod în care aceasta le-ar transforma în decurs de timp mai îndelungat.

Astfel, procesul de pictură în opera lui Ioannis Mihailidis se combină cu ciudățeniile naturii și vremii, cu uscarea la soare, cu sfâșierea vântului, cu umiditatea ploilor, cu oxidările create de sarea mării. Chiar și în lucrările monocrome în care peisajul nu este în prim-plan, ci evident materialele artistului, se recunosc elemente ale locurilor. Acest lucru este consecvent cu viziunea lui Ioannis Mihailidis asupra picturii, pe care el însuși o ‘locuiește’, ca pe un loc”.