Nu trebuie să considerăm întâmplător faptul că la un întreg secol după moartea sa, Proclus era sărbătorit cu o deosebită onoare.
Era numărat printre sfinții părinți, a căror învățătură reprezenta măsura exprimării credinței ortodoxe.
Deja în sinodul local al Constantinopolului (448), Eusebiu de Dorileea, împreună cu Părintele Alexandriei, Sfântul Atanasie cel Mare, Grigorie de Nazianz și Grigorie de Nyssa, îl includea pe Proclus ca pe unul dintre toți cei ale căror învățături aveau valoare.
În același sinod, Eutihie îl considera pe Proclus printre cei pe care îi recunoștea ca ortodocși.
Astfel, și în sinodul iconoclast (449) au fost citite opinii teologice ale lui Proclus.
Nu trebuie deci să ne surprindă că Părinții ecumenici, precum Vasile al Seleuciei în activitatea sa sinodală (448, 449, 451), au adoptat în cele din urmă o poziție hristologică asemănătoare cu cea a lui Proclus.
(Extras din concluziile cărții)
