Walter Benjamin este considerat una dintre cele mai caracteristice și, în același timp, speciale personalități ale perioadei interbelice. Opera sa, cu un domeniu care se întinde de la teoria literaturii până la filozofie și critica culturii, reflectă marile controverse teoretice și politice ale vremii.

În perioada 1934-1940, din care provin eseurile cuprinse în acest volum, predomină conflictul cu național-socialismul și produsele sale intelectuale. Exilat la Paris, Benjamin va realiza o sinteză aparte a tradițiilor misticismului evreiesc, romantismului german, marxismului, neocantișmului și teoriei critice.

Cu toate acestea, unitatea operei sale nu se reduce la niciunul dintre acești poli, oricât de mult cineva "caută fluturele în plasa asupra căreia își aruncă umbra, în timp ce se zbate dintr-o parte în alta". În volum sunt adunate multe dintre cele mai importante texte ale ultimei perioade a vieții sale: eseuri despre Kafka, Baudelaire și scriitorii francezi, Nikolai Leskov, poezia și teatrul epic al lui Brecht, Edward Fuchs, despre pictură și fotografie, despre sociolingvistică, eseul de referință "Opera de artă în era reproducibilității tehnice", pozițiile sale cu privire la conceptul de Istorie ș.a.m.d.