Puterea mare cu care Kant și-a aruncat greutatea asupra mișcării filozofice din vremea sa se află poate mai mult în extinderea incomparabilă a orizontului spiritual și în siguranța cu care știa să privească peste tot, din perspectiva sa, apropiatul și îndepărtatul în relația lor corectă.

Nu există problemă a filozofiei moderne pe care el să nu fi putut să o abordeze, niciuna care, chiar dacă a atins-o doar ocazional, să nu fi fost capabil să imprime asupra soluției sale sigiliul distinct al spiritului său. Totuși, această universalitate este doar conturul exterior și nu încă nucleul măreției sale; acesta se află în principal în energia admirabilă cu care putea să pătrundă sistematic mulțimea de gânduri și să o elaboreze.

Lungimea și adâncimea au în spiritul său aceeași măreție uimitoare; privirea sa îmbrățișează într-atât de mult marele interes al lumii reprezentărilor umane, cu toată forța cu care pătrunde în fiecare punct până la cele mai adânci adâncuri ale acestei lumi. În această îmbinare de calități care rareori se unesc se găsește farmecul pe care îl aveau și îl au personalitatea și operele lui Kant și care îi vor asigura întotdeauna un loc de frunte între filozofi.