Paginile care urmează s-au remarcat, aș putea spune aproape de la sine, între numeroasele pe care le folosim pentru a ne ajuta, în diverse moduri, memoria. Sunt ultimele, pentru moment, dintr-o serie - marcată de fluctuațiile și întreruperile inevitabile ale vieții curente, care trebuie să înceapă în 1925.

Se referă, nu este nevoie să adaug, doar la om și nu la activitățile sale de serviciu specifice, sau, pentru a fi mai clar: nu am atins deloc notițele personale ale vieții mele publice. Acestea sunt lucruri din alte vremuri, dacă nu ajung, între timp, la foc.

Cât despre numele persoanelor contemporane menționate aici, un cuvânt în plus: La primul tipograf al acestor pagini nu era menționat niciunul. Simțeam că numele ar oferi un ton personal pe care nu mi-l doream și, în locul lor, am pus puncte de suspensie. Totuși, câțiva prieteni care le-au citit (îi mulțumesc pentru sugestiile grijulii), s-au deranjat de aceste puncte. Așa că am decis să folosesc, unde era nevoie, nume fictive; le-am împrumutat pe toate de pe străzile ateniene; au măcar avantajul de a fi toate, prin definiție, glorioase.

‘Anul Nou 1945, Кυδαθηναίων 9’: Cred că, niciun an ca acesta care a trecut: nimic mai înfricoșător decât ultimile două luni. ‘Vineri, 12 Ianuarie’: Când nu poți să scrii întreaga ta simțire și întreaga ta gândire, toate acestea devin repede plictisitoare. Ce ne-a rămas întreg?

Toate aceste zile, mizerabila monotonie a brutalității, a încăpățânării sadice a distrugerii. Ieri, am făcut o tură prin orașul rănit: Athenas, Pireos, G` Septembrie, Sfântul Constantin, Piața Kaniggos. Ruine, ruine, case răsturnate, zdrobite, cu acest umor ciudat și terifiant pe care îl iau lucrările oamenilor atunci când se destramă și devin inutile.