În fiecare profesie este greșit să se considere că intențiile bune și nobile pot fi suficiente pentru a face față complexității vieții umane. Nevoile spirituale ale copilului dezamăgit, ale mamei nervoase, ale tatălui alcoolic sunt complicate de motivații și relații profunde pe care le cercetează psihologia.

Pentru a fi eficient în slujirea sa bisericească, păstorul va avea nevoie de cunoștințe psihologice și capacitatea de a aborda aceste și alte nevoi speciale. Psihologia nu va înlocui credința în îngrijirea sufletului, dar poate informa și îndruma cercetarea pentru o înțelegere mai profundă a vieții interioare.

În Cursurile vieții, părintele Filotheos Faros oferă esența experiențelor sale ca preot-psiholog. Prin documentarea unor evenimente reale – dialoguri, ne arată cum, spre deosebire de conducerea lumească, păstorul își personalizează atenția asupra nevoilor speciale ale oamenilor, încercând să înțeleagă ce înseamnă viața pentru fiecare, intrând într-un mod empatetic, adică cu empatie, în bucuriile și tristețile lor.