Cartea lui Petropoulos se află mai aproape de esența profundă a culturii rebetice, fără a încerca deloc să o "analizeze" și cu atât mai puțin să o idealizeze.

A trecut ceva timp pentru a înțelege de unde provine această superioritate a lui Petropoulos. Astăzi cred că știu răspunsul. Dar nu sunt sigur în ce limbă ar trebui să-l exprim. Pentru că cartea lui Petropoulos este unul dintre acele cazuri extrem de rare, unde cercetarea empirică și poezia se întâlnesc, traversând o terra nova aproape inaccesibilă limbajului convențional.

Petropoulos a fost primul care a făcut din rebetică un obiect de cercetare. Așa cum fac toți pionierii, el nu a descoperit doar o lume nouă, înotând împotriva curentului, ci a și surprins-o, aproape instictiv, în toate dimensiunile sale. A bănuit toate căile secrete ale sale, toate colțurile ascunse ale sale, toate misterele sale.

Și tocmai pentru că l-a văzut în întregime, l-a descris mai degrabă sugestiv decât analitic. Cei care au urmat au acționat în direcțiile pe care el le-a indicat sau sugerat. Dar cei mai mulți și-au pierdut din vedere întregul. Și astfel au pierdut esența a ceea ce cercetau.

Petropoulos este unul dintre puținii maeștri rămași ai eseului. Foarte puțini greci scriu atât de frumos în limba greacă, încât cuvântul lor să se echilibreze atât de minunat între precizie și eleganță, între știință și estetică.

Foarte puțini știu să-și expună subiectul într-un mod care să captiveze cititorul într-o călătorie fascinantă, unde cele mai familiare forme, cele mai cotidiene obiecte se dovedesc a fi ascunzători ale unor comori necunoscute și sublime.

Cartea lui Petropoulos face parte din cultura rebetică. Este și ea un document istoric.

Demosthenes Kourtovik, ELEFTHEROTYPÍA, 14-3-1990