Contestația sau chiar refuzul de a accepta voința majorității, în cadrul democrației burgheze, care este discutată în acest eseu, poate părea provocatoare.

Și într-adevăr este provocatoare, deoarece astfel se subminează una dintre principiile de bază ale acestei pseudo-democrații și se dezvăluie caracterul ei fals, așa cum este evidențiat atât de criticii săi, cât și de argumentele slabe ale apărătorilor săi.

Mai specific, este vorba despre documentarea poziției că capitalismul, adică dictatura clasei burgheze, și în forma sa de democrație reprezentativă burgheză, pe lângă alte neajunsuri, formează oameni lipsiți de libertate.

În același timp, prin acordarea dreptului general de vot, se prezintă ca și cum ar trata oameni inegali în realitatea lor existențială ca și cum ar fi cetățeni egali.

Asta înseamnă că, pe de o parte, îi lasă pe oameni să se exprime „liber, după ce anterior le-a luat dreptul de a gândi liber”, în timp ce, pe de altă parte, încearcă să ascundă inegalitățile sociale, în spatele măștii drepturilor politice egale.

Această abordare critică nu reprezintă, în niciun caz, o negare a valorificării drepturilor politice și a parlamentarismului burghez, pentru răsturnarea capitalismului, ceea ce constituie o condiție necesară pentru concretizarea democrației.