„Apatia care a cuprins lumea grecească în dimineața înfrângerii din 1897 a fost atât de mare încât sosirea noului secol a trecut neobservată. Cu toate acestea, ceea ce era cu adevărat nou era doar durata și intensitatea acesteia. Odată cu aproape înființarea statului grec, grecii s-au dedicat timp de decenii la crearea unei imagini de sine foarte sumbre, pe care nu o anula automat optimismul previzibil al noii lor identități naționale: credința în vechimea acesteia, mai întâi, și apoi credința în viitorul rasei, aroganța față de națiunile vecine și 'naționali', nebunia națională care apărea din când în când.

Evoluțiile ulterioare care au marcat soarta Balcanilor (Revoluția Tinerilor Turci, Războaiele Balcanice) sau, mai specific, a Greciei (Goudi), au favorizat o interpretare generoasă a înfrângerii grecești ca începutul unei noi etape. Și, fără acestea, perioada de doliu trebuia odată să se sfârșească”.

[Fragment din textul prefaței]