Desigur, arta este una, fără diviziuni și intenții. În esență, mecanismul misterios care intră în funcțiune pentru crearea unei opere de artă este independent de voința și logica artistului și aproape exclusiv dependent de reacțiile sale emoționale față de stimuli general furnizați de mediul său. Însuși Picasso spune: "Munca mea mă duce oriunde vrea ea." Ceea ce înțelege de obicei publicul este asemănarea externă cu obiectul, sau ceea ce am numi în legătură cu cinema și literatura "reprezentarea vizuală a textului" și care adesea este virtutea mai mică a operei de artă și adesea complet înșelătoare. Bach, Goya, chiar și Parthenis, Skalkotas sunt cei mai potriviți artiști pentru oameni și cei care încă au o muncă autentică și adevărată. Și această muncă ajunge la oameni în multe feluri. Nivelul economic ridicat, de exemplu, este un factor decisiv. Este sigur că popoarele cu un nivel ridicat de trai au luxul de a fi aproape de artă și de a deveni mai familiarizate cu problemele sale decât cei ale căror lupte anxioase pentru supraviețuire îi privează de această capacitate - persoana flămândă nu se gândește la nimic altceva decât la foamea sa, cum ar spune Brecht.

D. MYTARAS