Conștiința plină de vinovăție face încercări de a repara, cu idei noi, rănile viziunilor care cândva au hrănit-o.
În ciuda optimismului care reînvie din aceeași munte și luminează aceleași locuri, în ciuda tuturor noilor speranțe, nu pot uita dansul trist al morții Ideilor în amurgul marxiștilor din 1989: atunci când ne-am asigurat pentru prima dată că, fie acesta nu avea realitate, fie realitatea nu i-a permis să existe.
Refuzul gândirii de a accepta puterile epocii modernizate care au preluat responsabilitatea de a ne defini comportamentul a constituit stimulul pentru o Nouă Propoziție.
Descoperind semnificația socială a legii naturale a Inegalității, recunoaștem provocarea Noii Propoziții și orientările sale, dar ne pierdem în dispersia consecințelor acestora.
Pentru a le evita, am fost condus să propun de la bun început conceptele de Rațiune, Libertate și Piață.
