Traducerea Odiseei de către G. Psihountakis - care a fost publicată pentru prima dată în 1979 - a fost recunoscută încă din prima clipă prin legătura dintre limbajul cretan și cel homeric, precum și prin utilizarea pentru prima dată a rimelor în redarea originalului neacordat.

Principala diferență aici a fost că nu vorbea un traducător erudit, ci un om simplu, care recrea pe Homer, după ce l-a simțit și asimilat mai întâi. Menținea conținutul poetic, sufletul textului și îl reda cu naturaletea neîngrădită a unui limbaj autentic, care trăiește și astăzi în satele cretane.

Împreună cu numai vândul de cântec, care nu a murit, trăiește deci încă în Creta, în timp ce în multe alte locuri se uniformizează și se epuizează, un limbaj atât de viu și expresiv, demn să redea pe Homer.