Am avut prima interviu cu Vasilikos în decembrie 1966, puțin după publicarea de către Fundație a lui Z, în timp ce cazul Lambrakis era pe cale să bubuie, șocând întreaga țară. Și mi-a făcut în primul rând impresie confortul său de a se exprima, de a nu avea rețineri, de a nu-și chinui interlocutorul corectând (așa cum se întâmplă cu mulți) ceea ce spune.

De atunci au urmat interviurile pe care cititorul le va găsi în această carte (ultimul, în ianuarie 1996), cu un Vasilikos care nu se mulțumește doar cu propriul său lucru, ci își exprimă deschis, cu curaj și cu franchețe, uneori profetic, opiniile despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru.

D.G. "Prin cei optsprezece vertebre ai acestei prietenii noastre pe care o veți citi, timpul este vizibil, nu ca sărurile care duc la ateroscleroză, ci ca sarea care dă gust pământului. "Da, toate aceste conversații ale noastre, dragă Dimitris, meritau să fie salvate, pentru că ceea ce caracterizează epoca noastră este inconsecvența, iar noi am avut norocul să avem acea continuitate care se întâmplă doar la cuplurile de succes".

B.B.