Cunoașterea tradițiilor naționale și locale, dar și a stilului personal al fiecărui artist, este ceea ce îl face pe Andàl (în anii '20, alături de Roberto Longhi și, mai recent, de Federico Zeri) unul dintre cei mai importanți experți în arta italiană și, în special, unul dintre cei mai buni cunoscători ai perioadei 1520-1600.

Combinarea analizei detaliate a formei cu evidențierea operei de artă ca realizare a idealurilor unei grupuri sociale sau clase nu a fost întotdeauna atinsă în munca sa. Există momente, în analizele sale, în care acest lucru este realizat perfect și momente în care compararea morfologică se autonomiează sau domină un fel de sociologism automat, unde sensul operei se identifică cu ideologia / poziția socială a celui care a comandat-o.

Însă această combinație reprezintă și cea mai dificila cerință și trebuie să se recunoască faptul că istoricii artei care au reușit în câteva momente bune să se apropie de aceasta sunt foarte puțini.

[Extras dintr-un text de prezentare al editorului sau al publicației]