Călătorind de la jocul aristocratic de dribling din secolul XIX la jocul de pase adoptat de tradiția populară muncitorească, și de la jocul spectaculos și agresiv al școlilor europene de fotbal – care constituia un produs al creației colective – până la fotbalul „realist”, liberal al zilelor noastre, care celebrează realizările individuale ale vedetelor plătite bine, Mishea explorează dimensiunile politice și filosofice ale sportului popular.

O analiză originală și perspicace despre genealogia fotbalului, dar și un omagiu pentru marele scriitor și iubitor al acestuia, Eduardo Galeano.

„Este exact datorită acestei mișcări colective continue că fiecare jucător își poate da cea mai bună variantă a sa și își poate desfășura creativitatea individuală. Dacă, de exemplu, Leo Messi este considerat astăzi cel mai bun jucător din lume, este, printre altele, și pentru că poate să se bazeze în orice moment pe pasele precise ale lui Xavi și Iniesta – pe care, corespunzător, îi ajută să decidă dacă și unde să paseze mingea tocmai pentru că le cere acest lucru în cel mai ideal mod.

Este o sinteză a ideii care constituie fundamentul nu doar al socialismului primar, ci și al școlii sociologice a lui Emil Durkheim: când o colectivitate sau un grup social sprijină ajutorul reciproc și solidaritatea, în detrimentul competiției și războiului tuturor împotriva tuturor, se creează cele mai bune condiții pentru realizarea personală a fiecărui membru al grupului. Iată ce voia să sublinieze Eric Cantona cu celebra sa replică, dată ca răspuns, când a fost întrebat pentru care dintre numeroasele sale goluri este mai mândru: „Cel mai frumos gol al meu? A fost o pasă!”