Pentru ca omul modern să conștientizeze diversitatea și posibilitățile lumii sale, trebuie să recupereze memoria colectivă; prezentul este oglinda trecutului, iar pentru a-l înțelege în întregime trebuie să scape de stereotipuri și de interpretările univoce ale trecutului. Aceasta este cheia gândirii și scrierii lui Eduardo Galeano.

Istoria este scrisă de cei învingători, spune celebra zicală, însă Galeano și-a stabilit ca obiectiv programatic al carierei sale de scriitor să scrie istoria pe care nu au reușit să o scrie învinșii, cei necunoscuți, cei slabi, „mai puțin importanți”, dar și cei care au îndrăznit, de-a lungul secolelor, să se ridice împotriva oricărei forme de putere, să ofere o voce celor care nu au putut să vorbească.

În „Oglinzile”, Galeano scrie o „istorie aproape universală”, care începe cu miturile cosmogonice și apariția omului pe pământ și ajunge până la zorii secolului XXI. În șase sute de narațiuni-vignetă care se desfășoară cronologic, dar și tematic, vorbește despre lupta omului pentru viață, pentru frumusețe, pentru femei și bărbați, despre război, sărăcie, inegalități sociale și rasism, despre expansiune și avariția Occidentului, despre natură și distrugerea acesteia, despre fotbal și mass-media.

Cu „Oglinzile”, Eduardo Galeano oferă o lucrare de istorie și reflecție politică, încercând să aducă la lumină cealaltă față a lumii, să evidențieze multiplele dimensiuni ale experienței istorice a omului pe care le ascund narațiunile oficiale, autoritare ale trecutului istoric.