O consecință indirectă a reproducerii asistate, și în special a fertilizării in vitro, este faptul că, prin aceasta, se multiplică - din punct de vedere tehnic fezabile - diversele tipuri de structuri familiale. De exemplu, bărbații necăsătoriți pot avea un copil cu ovule străine și o mamă surogat, bărbații văduvi și femeile văduve pot avea un copil cu materialul genetic crioprezervat al partenerului lor deja decedat, persoane în vârstă pot de asemenea să aibă copii cu material genetic străin sau mamă surogat, în timp ce cuplurile de același sex pot acum să aspire la parentalitate.

Aceste posibilități provoacă, desigur, o oarecare stânjeneală în societate, adică nu toate sunt social acceptate, și același lucru se întâmplă și cu justiția, care ezită să accepte și să reglementeze unele dintre ele; de exemplu, încă interzice accesul cuplurilor de același sex la reproducerea asistată.

Mai mult, metodele individuale ale reproducerii artificiale ridică și alte probleme, cum ar fi, de exemplu, posibilitatea utilizării fertilizării artificiale de către persoane private de libertate, deoarece se află în închisoare, sau posibilitatea ca mama surogat să facă avort, după ce a convenit cu alții să nască pentru ei.

Trebuie societatea și dreptul să accepte aceste posibilități? Și oare noi, juriștii, trebuie să regândim și să revizuim concepte precum incestul sau impedimentele căsătoriei? Acestea și alte întrebări conexe speră să răspundă propunerile publicate în acest număr.