Conform definiției aristotelice, sufletul este prima actualitate a unui corp natural, organic, care are capacitatea vieții și, de asemenea, are în interiorul său principiul mișcării și al staționării. Actualitatea este forma ființei care există în stare de posibilitate. Sufletul, adică, este o substanță în sensul formei. Formularea caracteristică aristotelică este că sufletul este ceea ce un anumit corp a fost menit să fie. Este cauza și principiul corpului viu, sursa și scopul mișcării sale. Este cauza ca formă a corpului înzestrat cu viață. În același timp, a ajuns să vadă clar că sufletul și corpul constituie, în cazul omului de asemenea, o unitate foarte coerentă. Despre suflet semnalează ultima etapă a evoluției lui Aristotel în domeniul psihologiei; acest lucru devine evident din întreaga traiectorie care a precedat-o.