Obiectul acestui studiu este evidențierea principalelor constante și variabile în evoluția instituțiilor constituționale ale țării noastre din perioada interbelică până la căderea dictaturii colonelilor, în 1974. În domeniul instituțiilor politice, această perioadă se caracterizează prin falsificarea și dublul aboliri ale sistemului parlamentar și ale libertăților individuale, pe care o evoluție liberală și democratică îndelungată le-a format până în 1915.

Dincolo de factorii sociali, economici și ideologici ai crizelor succesive ale perioadei examinate, o importanță deosebită este acordată efectelor constituționale ale celor două mari diviziuni, diviziunea națională din perioada interbelică și războiul civil din perioada postbelică. În cele două diviziuni și în traumele pe care le-au provocat se caută în special motivele care au condus la deformarea profundă a instituțiilor constituționale ale țării, la incapacitatea acestora de a se adapta la nevoile statului interventiv al secolului XX și, în cele din urmă, la desființarea lor explicită, în 1936 și 1967.