Cinematografia lui Andrei Tarkovski are proprietatea unică de a combina familiarul cu străinul, creând astfel spații intermediare între real și imaginar.

În centrul poeticii regizorului se află noțiunea de străinătate, care se exprimă în spațiu prin utilizarea unor manevre cinematografice specifice. Procedând la o analiză stilistică a filmelor sale, cartea evidențiază cum cinematografia lui Tarkovski construiește calități ale spațiilor care deschid noi perspective în realismul cinematografic și propun noi modalități de reprezentare a realității.

Publicul care dorește să cunoască mai bine filmele lui Tarkovski va găsi aici o altă intrare în opera sa complexă și mereu deschisă interpretărilor. Poate astăzi, în ciuda pierderii generalizate a semnificației pe care o trăim, Tarkovski este mai relevant ca niciodată.