Grecia visurilor ne propune să citim viața noastră psihică colectivă prin referire la simboluri și mentalități, așa cum se evidențiază în vise și se conturează din emoții.

Ca reprezentații ale dorinței și anxietății, visele împrumută forme din atmosfera înconjurătoare pentru a le împleti, prin intermediul imaginației, în propriile lor povești și comportamente. De aceea, foarte des, visăm realitatea în loc să o trăim în mod concret.

Se creează astfel condițiile pentru o supraproducție de vise și visare, pe care mecanismele inertiei sociale (dar și cele ale totalitarismelor) le utilizează intensiv în avantajul lor.

Desfășurând însă firul conectiv al formelor onirice și al imaginației, putem explica prevalența pe termen lung a inactivității într-o societate precum a noastră și, simultan, să urmărim semnele care conduc la lumina schimbării.