Cele mai faimoase două narațiuni metrice din "epoca de aur" a literaturii latine sunt Eneida lui Virgiliu (70-19 î.Hr.) și Metamorfozele lui Ovidiu (43 î.Hr.-17 d.Hr.). Din punct de vedere tehnic, ambele aparțin genului "epic", dar prima își propune să ridice un monument pentru omul a cărui misiune este să creeze condițiile pentru viitoarea Romă, în timp ce a doua este oferită ca un fel de enciclopedie mitologică metrică, unde inevitabil abundă numele, figurile și lucrurile grecești. În prima, se aude mai presus de toate maestoso-ul unui mit fondator național, în timp ce în a doua, domină allegro-ul și allegretto-ul a zeci de mituri care, chiar dacă au o marcă tragică, devin jucăria unui narator narcisist și jucăuș. Se întâmplă ca subsemnatul să fi înfruntat provocarea traducerii Eneidei după ce anterior a servit ca traducător pentru Metamorfoze.

Diferența este semnificativă și nu poate fi descrisă adecvat spunând că unul, un poet genial cu un flair retoric, te surprinde constant cu un truc verbal de înaltă tehnologie, în timp ce celălalt, Virgiliu din Eneida, cu un flair contemplativ, încântă cuvintele, iar cuvintele, uneori de unele singure ca niște semne vibrante între afirmație și conotație și alteori cu combinațiile lor "defamiliarizante" și afinitățile bine calculate, îți arată căi și trasee "spre adâncime" - o adâncime a sensurilor și semnificațiilor care par să se rearanjeze de fiecare dată când te întorci la text. De aceea, sentimentul unui je ne sais quoi care rămâne întotdeauna în afara traducerii este mai greu și mai chinuitor când te ocupi de Eneida. Cu acest sentiment, prezenta traducere este livrată, și nu este necesar să renunțăm aici la preocupări inutile despre fidelitate sau libertate.