"Dacă lumea s-a născut dintr-o anumită ciudățenie divină, atunci femeia este creatura cu care Atotputernicul dovedește cât de imprevizibilă este natura sa inaccesibilă." Această glumă, deși aparține prejudecăților ancestrale masculine, dovedește tuturor, bărbați și femei, cât de necesar a fost să fie scrisă această carte.

Cu cât studiez mai mult bărbații, cu atât mai puțin îi suport. Dacă aș putea spune același lucru și despre femei, atunci totul ar fi perfect. Arthur Schopenhauer

Sexul frumos? Acest sex cu statură mică, umeri îngusti, șolduri late și picioare scurte, doar o minte umană tulburată de poftă ar putea să-l numească frumos: deoarece în această pasiune, pofta masculină, se ascunde toată frumusețea sa.

Sexul slab Femeile sunt sexus sequior, din toate punctele de vedere sexul slab, al cărui deficit trebuie protejat, în timp ce demonstrarea unui respect excesiv față de femei este ridicolă și ne desconsideră în ochii lor.

O creatură fără interese specifice Nici pentru muzică, nici pentru poezie, nici pentru artele vizuale femeile nu au vreo senzație sau sensibilitate, iar când pretind că au, pur și simplu își bat joc de cei din jur în încercarea lor de a deveni plăcute.

Asta le împiedică să se intereseze cu adevărat și obiectiv de ceva, iar motivul este, cred, următorul: Bărbatul își propune să se aproprie în mod direct de ceva, fie înțelegându-l, fie prin forță. Femeia însă, oriunde și întotdeauna, are o familiaritate indirectă, și anume prin intermediul unui bărbat; influența sa directă se limitează la bărbat, și doar la el.

Așadar, natura femeii este să vadă totul ca pe un mod de a câștiga bărbatul, iar interesul său pentru altceva este întotdeauna mimat, o simplă ocolire pe drumul către scopul ei, care constă din coquetărie și prefăcătorie.

De aceea, scrie Rousseau: "Femeile în general nu iubesc nici o artă, nu se adâncesc în nimic și nu au nici o genialitate" (scrisoare către d'Alembert, notă de subsol 20). Oricine are ochi și vede înșelătoria, poate constata asta. Nu trebuie decât să observi modul în care se comportă la un concert, la operă sau la teatru, naivitatea copilărească, de exemplu, cu care șoptesc una alteia, în timp ce se aud cele mai frumoase piese ale celor mai mari capodopere.