Coupura lui Pascal între Dumnezeu lui Avraam, Isaac și Iacov și Dumnezeu filosofilor și oamenilor de știință este cu siguranță solidă și fundamentală.

Pe de o parte, într-adevăr, Dumnezeu biblic, care intervine în istorie și în viața oamenilor, cu care poți dialoga, spera la milostenia Lui sau să te disperi, să te abți și să te întorci (sau să nu te întorci). Pe de altă parte, Dumnezeu filosofilor, creația unei minți puternice, fie în afara culturii iudeo-creștine (Grecia Antică), fie în interiorul ei, este strâns legat de nevoile și aspirările unei teorii sau sisteme filosofice, fără niciun spațiu pentru o legătură personală cu El.

Totuși, relația dintre Dumnezeu biblic și Dumnezeu filosofic este foarte bogată și complexă, încât nu poate fi încadrată într-o astfel de dichotomie absolută. În orice caz, răspunsul lui Pascal în favoarea primului și împotriva celui de-al doilea nu a închis discuția sau disputa. Deși a fost adoptat de o întreagă mișcare de gândire, mulți alți gânditori, care au fost în același timp și oameni ai credinței, nu-l vor accepta și își vor concepe lucrarea cu cei mai stricți termeni ai filosofării, până în ziua de astăzi.

[Fragment din textul de pe coperta din spate a ediției]