Michel Foucault a preluat proiectul unei istorii a sexualității încă din anii `60, dedicând în principal două prelegeri, nepublicate până acum. Primele, susținute la Clermont-Ferrand în 1964, se ocupă cu condițiile apariției în Occident a unei conștiințe problematice și a unei experiențe tragice a sexualității, precum și cu ramurile cognitive care o consideră subiectul lor.

Începând de la o reflecție asupra evoluției statutului femeii și asupra dreptului căsătoriei, aceste prelegeri se apropie de ansamblul cunoștințelor despre sexualitate, de la biologie sau etologie până la psihanaliză. Cele de-a doua, susținute la Vincennes în 1969, extind și în același timp deplasează aceste interogații.

Foucault se interesează mai în detaliu de emergența unei cunoașteri biologice referitoare la sexualitate și de modul în care aceasta a fost investită într-un ansamblu de utopii în secolul 19 și 20: utopii contravenționale, de la Sade la Istoria lui O., utopii de integrare, care vizează să împăciuiască societatea și natura sexuală a omului, de la Fourier la Marcuse.

Este o ocazie pentru Foucault de a aprofunda critica sa genealogică asupra dublei teme a sexualității naturale și a eliberării sexuale, pe care a inaugurat-o în 1964, dar care, după mai 1968, capătă un nou sens. Aceste prelegeri constituie o radicală defrișare a terenului pentru o arheologie a sexualității ca experiență modernă.

Descoperim un Foucault care nu ezită să folosească datele biologiei pentru sexualitate împotriva unei percepții înguste asupra subiectului uman; este un Foucault care este atent la menținerea potențialului contravențional pe care îl conține experiența sexuală și la analiza condițiilor economice, sociale și epistemologice în cadrul cărora această experiență a fost constituită recent ca obiect de cunoaștere și miză politică.