«Căpitanul „partidului japonez” este Gunaris. Este stăpân pe vocea și mâinile sale. Când vorbește, gesticulează atât de potrivit, încât ai impresia că modelează din ceară cu mâinile sale fiecare lucru pe care vrea să-l reprezinte. Și vocea lui este atât de rotundă, atât de perfectă și atât de tumultoasă, încât te atrage în vârtejul ei pe fiecare ascultător, nepermițându-i să gândească nici măcar o secundă. Este cuceritorul. Și când vorbește, parcă îți spune: „Urmează-mă!” Și îl urmezi fără să încerci să gândești dacă trebuie să o faci.
A reușit să ofere o formă frumoasă și clară profunzimii cuvintelor sale. Face ca profunzimea să strălucească și să aibă un aspect luminos, frumos!... Ieri, cu atacul său brusc împotriva miorlănelii guvernamentale, s-a dovedit a fi un războinic parlamentar superior în fața inamicilor și extrem de eficient.
Introducând noi începuturi în tactica luptelor parlamentare, lăsând deoparte orice tact parlamentar, a năvălit în guvernul adormit ca o bombă și i-a dat o puternică zguduitură, strigându-i în ureche că nu este vreme de căscat, ci de muncă, că nu este vreme de peticiri, ci de creație. Domnul Theotokis, galvanizat de atacul brusc, a încercat să se apere. Ne pare rău, nu a reușit…» (Ziarul „Acropolis” 25.4.1907)
