Când spunem turci, ne referim la o varietate de triburi nomade care, prin migrațiile lor, pașnice sau războinice, acopereau o mare parte din Asia Centrală și în special vastul platou al Turkestanului. În sursele istorice bizantine sunt menționați sub multe nume; totuși, adesea, autorii bizantini numesc turci, fără ca aceștia să fie întotdeauna, și popoare care nu aveau întotdeauna o origine turcă sau complet turcă, cum ar fi, de exemplu, hunii lui Attila. Prima mărturie oficială despre apariția turcilor în regiuni unde odinioară înflorea elementul grec datează din 568/9, când la Constantinopol domnea Iustinian al II-lea (565-578). Așa cum scriem în cartea noastră Istoria din perspectiva turcilor, această primă mărturie este oferită de Menandru, numit Protector, poate pentru că era membru al gărzii imperiale (Protector = Protector), în lucrarea sa Istorikon syggramma, din care s-au păstrat doar câteva fragmente. Dintr-un astfel de fragment aflăm că căpetenia turcilor Dizabul a trimis o ambasadă cu un anume Maniax la Constantinopol pentru a negocia cu bizantinii transportul mătăsii din China către Constantinopol prin teritoriile sale, deoarece perșii împiedicau trecerea caravanelor prin țara lor.

Bizantinii erau precauți, dar pentru a cunoaște mai bine acest popor, au trimis la rândul lor un trimis, Zimarh din Cilicia, care a semnat un acord comercial cu Dizabul, care însă nu a intrat în vigoare. Puțin mai târziu, în 575, o altă ambasadă bizantină, de data aceasta condusă de Valentin, a fost trimisă la hanul turc Turxanthos, pentru a-i transmite diverse informații și pentru a semna un nou acord comercial. Pe drumul de întoarcere, Valentin a fost însoțit de 106 negustori turci, care au inaugurat relațiile comerciale cu Bizanțul. Așadar, primele contacte între turci și locuitorii Constantinopolului au fost comerciale.