Lucrarea se realizează în cele două lumi în același timp: atingem obiective externe prin echilibrul interior. Filosofii stoici numeau această stare „apathia”, adică o stare „dincolo de pasiunile”. Pentru ca o persoană să atingă această realizare minunată, va trebui să dezvolte – în primul rând – două abilități importante: autoobservarea și conștientizarea cunoașterii interioare. Pentru vechi, toată cunoașterea de care avem nevoie este deja în interiorul nostru și singurul lucru de care avem nevoie este să o descoperim. Prin autoobservare, putem învăța despre mecanismele noastre psihice, în timp ce, prin „gândire” (un proces asemănător cu ceea ce numim noi „meditație”), putem extrage din acești mecanisme cunoaștere interioară. Prin aceste abilități, filozofii stoici puteau controla interpretările pe care le dădeau evenimentelor externe, ajungând la „apathia”. Pe măsură ce „apathia” se stabilea ca o mentalitate dominantă în interiorul lor, aceștia se apropiau tot mai mult de fericirea mult dorită.