În 1993 și 1995, Elli Pappa a trimis două dintre textele sale Arhivelor Istorice ale Muzeului Benaki, stipulând că acestea să fie publicate doar după moartea sa. Primul text era un document dactilografiat de 52 de pagini intitulat "Cazul Ploumpidis", iar al doilea era o colecție de texte (în total 108 pagini) constând din: un prefață intitulată "Câteva cuvinte", un text autobiografic, o serie de articole ale sale în ziarele "Avgi" și "Nea" intitulate "Anexă", un text intitulat "Scrisori către fiul meu" și o scrisoare manuscrisă de la Nikos Ploumpidis către ea datată 4. V. 52.

Fundația, răspunzând dorinței donatorului, a început pregătirea publicării după moartea ei în octombrie 2009, și astăzi prezintă publicului cititor grec întreaga mărturie, nealterată și fără intervenții.

"Oricine este interesat să citească acest text nu ar trebui să creadă că va găsi o autobiografie. Fără îndoială, ceea ce scriu mă privește pe mine, viața mea și experiențele mele, dar mă limitez strict (atât cât am putut și cât am reușit) la o categorie de experiențe: cele referitoare la poziția mea în KKE și aventurile relației noastre reciproce.

[...] M-am concentrat pe aceste experiențe și am încercat să le transmit în textul meu, pe care îl trimit Arhivei Muzeului Benaki cu speranța că ar putea fi de folos. Schimbarea metodelor operaționale, luarea deciziilor și implementarea, și respectul pentru luptători sunt acum nevoi fundamentale pentru Stânga în țara noastră, mai ales după experiențele dure ale prăbușirii "socialismului real". Întrebarea este dacă aceste nevoi—sau necesități istorice—au devenit conștiință comună în toate partidele de Stânga, în special în mișcarea comunistă.

Acesta este și motivul care m-a motivat să îmi trimit propriile mărturii (ca să nu mai vorbim de suferințe) despre ceea ce (cu siguranță nu tot) am văzut, am știut și am suferit în cadrul mișcării căreia ne-am dedicat viețile—fără recompense și "încasări".

Elli Pappa, Atena, 27.12.1995