Teatrul „Național” (sau „Teatrul Regal”, așa cum a fost numit în anumite perioade) a dezvoltat pe parcursul întregii sale activități o activitate intensă și notabilă în ceea ce privește reprezentațiile tragediei grecești antice, fapt ce a dus la crearea unei „tradiții” regizorale și actoricești distincte, cele mai esențiale caracteristici ale căreia erau conectate cu exprimarea grandioasă a cuvântului, cu articulația sonoră și clară (care ajungea, totuși, uneori, la limitele recitării pompoase), precum și cu mișcările exagerate ale părții superioare a corpului, care ajungeau la limitele standardizării.

În plus, Corul repeta cuvinte sau fraze caracteristice și, în combinație cu mișcările standardizate, întărea impresia de arhaicitate. În cele din urmă, respectul absolut față de textul original, decorurile și costumele arhaizante, scenele cu mulțimi, precum și utilizarea elementelor muzicii grecești și bizantine amplificau impresia existenței unei „tradiții” specifice.

Lucrarea de față își propune în totalitate să cerceteze formarea și evoluția „tradiției” Teatrului Național, precum și caracteristicile sale fundamentale, examinând sistematic chiar reprezentațiile prin surse textuale și material audiovizual. Primul volum se concentrează asupra abordărilor regizorale ale tragediei grecești antice de către Thoma Oikonomou, Foto Politis și Dimitris Rontidis. Al doilea volum se concentrează asupra abordărilor regizorale ale tragediei grecești antice de către Taki Mouzenidis, Alexis Minotis și Alexis Solomos.