Teatrul Național (sau Teatrul Regal, așa cum a fost numit în anumite perioade) a dezvoltat pe parcursul întregii sale activități o activitate intensă și notabilă în ceea ce privește spectacolele de tragedie greacă antică, fapt ce a dus la crearea unei „tradiții” regizorale și actoricești distincte, ale cărei trăsături esențiale erau asociate cu exprimarea grandioasă a cuvântului, articularea sonoră și clară (care, uneori, ajungea la limitele declamării pompoase), precum și cu mișcările exagerate ale părții superioare a corpului, care atingeau limitele standardizării.

În plus, Corul repeta cuvinte sau fraze caracteristice și, în combinație cu mișcările sale standardizate, întărea impresia de antichitate. În cele din urmă, respectul absolut pentru textul original, decorurile și costumele în stil antik, scenele de mulțime, precum și utilizarea elementelor din muzica greacă și bizantină amplificau impresia existenței unei „tradiții” specifice.

Această lucrare își propune în întregime să investigheze formarea și evoluția „tradiției” Teatrului Național, precum și caracteristicile sale fundamentale, examinând sistematic spectacolele în sine prin intermediul surselor textuale și a materialului audiovizual. Primul volum se concentrează pe abordările regizorale ale tragediei grecești antice de către Thoma Oikonomou, Foto Polit și Dimitris Rontiris. Al doilea volum se concentrează pe abordările regizorale ale tragediei grecești antice de către Taki Mouzenidis, Alexis Minotis și Alexis Solomos.